Crinul este o floare cu simbolistică bogată, prezentă în numeroase culturi europene, inclusiv în spațiul maghiar. În heraldică, crinul stilizat – adesea numit „fleur-de-lis”- este un simbol regal și de noblețe, folosit frecvent de casele nobiliare, inclusiv în regatele medievale ale Europei Centrale, printre care și Ungaria.
În data de 13 martie 2013, la finalul ședinței Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției, Crin Antonescu, pe atunci președintele Senatului, declara: „Ce vă pot spune cu certitudine este că România rămâne un stat laic”!
Au trecut de-atunci peste 12 ani, ne aflăm în anul 2025, într-o Românie tot mai debusolată politic, în care doctrina politică s-a transformat într-o formă fără fond, iar Crin Antonescu, dispărut timp de zece ani din viața publică, poate rătăcit prin propria retorică, poate absorbit de somnul profund al democrației, revine în prim-planul politicii românești precum o floare veștedă, dar periculos parfumată, în calitate de candidat UDMR la președinția României.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, cel care l-a căutat la Bruxelles pe Crin Antonescu, i-a propus și l-a convins să candideze la președinția României, același Kelemen Hunor, el și nu altul a fost cel care le-a propus și i-a convins și pe cei doi români, Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan să-l susțină în campania electorală pe fostul liberal de frunte; coaliția politică a celor trei formațiuni, PSD-PNL-UDMR s-a transformat în februarie 2025 într-o alianță electorală trans-doctrinară și interetnică, numită „România Înainte” (A.Ro).
De ce-l iubește UDMR pe Crin? Simplu. E moale. E maleabil. Înțeapă doar în campanie, apoi se ofilește strategic; dar cel mai important, este că el a fost plantat cu grijă în sera UDMR de însuși președintele Kelemen Hunor.
Crinul – floare a eleganței și purității în alte timpuri – devine astfel, în mâinile lui Antonescu simbolul unei resemnări naționale și al unei politici orientate spre compromisuri toxice. Când floarea de crin este plantată în grădina altora, când crinul înflorește având rădăcini tot mai adânc înfipte în pământ străin, el nu mai este un simbol al speranței, ci al unei agende politice care, de multe ori, sfidează interesul național.
Crin Antonescu, un fost lider politic, cândva vocea rațiunii liberale, cu o carieră învăluită în ezitări, dispariții strategice și viraje de neînțeles, care pare să fi rămas captiv într-o epocă a vorbelor goale și a ideilor reciclate, revine în spațiul public cu o declarație atât de banală, încât ajunge periculoasă: „România este un stat laic.” O frază care, rostită cu aerul superior al unui profesor de istorie plictisit, ascunde fie o ignoranță gravă, fie o aroganță toxică.
Denumirea de stat laic vine din limba latină, unde laicus desemnează pe cei care nu fac parte din cler, iar prin extensie, tot ce nu ține de biserică.
Statul laic este acel model de stat care nu susține religia; înseamnă un stat în care există o separare reală între Biserică și puterea de stat.
Un bun exemplu de stat laic îl găsim în Europa, în Uniunea Europeană chiar; Franța, „măreața” și „glorioasa” Franță, este statul laic unde simbolurile religioase (cum ar fi crucifixele, vălurile islamice, kipa evreiască sau turbanele sikh) sunt interzise în școli, iar statul nu finanțează și nu sprijină niciun cult.
Articolul 1 din Constituția Franței: „Franța este o Republică indivizibilă, laică, democratică și socială.”
Crin Antonescu și mirajul statului „laic” – un delir de cafenea politică
Din păcate, Crin Antonescu, candidatul UDMR la președinția României, se zbate azi într-o confuzie între ideologie și geografie; sau poate între vis și mahmureală. Declarația lui nu e doar falsă – e insultătoare pentru orice cetățean care mai crede într-un stat modern, construit pe rațiune. Aparent, domnul Antonescu a rămas blocat într-o lecție de civism din clasa a VIII-a, unde se pomenește vag despre neutralitatea statului față de religii. Dar a uitat să se uite pe geam, la ce se întâmplă în țara reală. Sau, mai grav, știe și preferă să arunce cu fumigene, mizând pe faptul că mulți români înghit „principii” pe nemestecate. Din păcate pentru el (și din fericire pentru noi și pentru adevăr), realitatea este alta, complet alta.
Un „stat laic” care finanțează biserici? Genial!
România este un stat neutru în plan religios, dar cu o neutralitate conotată pozitiv, în sensul că statul vine în întâmpinarea fenomenului religios; există Biserica Ortodoxă Română și alte 17 culte religioase, în care se regăsesc peste 99% din cetățenii țării.
Alături de armată (70%), Biserica (62%) este instituția în care românii au cea mai mare încredere, în timp ce Guvernul (19.4%) şi Parlamentul (17.4%), adică politicienii precum Crin Antonescu, sunt pe ultimele două poziţii.
Statul român transferă anual zeci de milioane de euro cultelor religioase, în special Bisericii Ortodoxe Române; preoți plătiți de la buget, catedrale construite cu fonduri publice, parteneriate cu statul pentru activități sociale. Dacă asta e definiția „statului laic”, atunci și Coreea de Nord e „paradis democratic”.
Ori Crin nu înțelege ce înseamnă „laic”, ori crede că noi nu înțelegem. În ambele cazuri, e grav.
Religia în școli, cruci în instituții, dar… „stat laic”!
Religia e materie obligatorie „prin opțiune” în școlile din țara noastră, în multe cazuri elevii fiind înscriși automat la ora de religie, opțiunea reală fiind percepută ca și inexistentă; majoritatea școlilor publice oferă ore de religie ortodoxă, dat fiind că peste 80% din populația României se declară ortodoxă. Crucile și icoanele stau pe pereții școlilor și primăriilor, iar preoții sunt invitați la deschiderea anului școlar. Dar, sigur, Crin zice că suntem laici. E ca și cum ai merge desculț prin noroi și ai susține că porți pantofi Gucci.
Biserica dictează, Statul execută
BOR are o influență colosală în societatea românească; se implică în deciziile politice, în dezbateri despre educație sexuală, familie, vaccinare, și în multe alte zone care – într-un stat cu adevărat laic – ar fi strict gestionate de autoritatea civilă. În statul român, nu doar că Biserica e consultată, ci uneori are ultimul cuvânt. Stat laic? Poate doar în mintea romantică a lui Crin, pierdută printre principii scoase din context.
Constituția nu spune ce crede Crin că spune
Când e vorba de Constituție, Crin pare să citeze după ureche. Nu există nicăieri formularea „România este un stat laic”. Există, în schimb, recunoașterea faptului că niciun cult nu e religie de stat și că ele sunt egale în fața legii. Atât. Dar a nu avea o religie oficială nu înseamnă că statul nu colaborează cu religiile, iar România o face intens; cu finanțare, cu susținere, cu prezență în spațiul public. Așadar, ori Crin citește altă Constituție, ori o interpretează cu o flexibilitate de contorsionist ideologic.
Concluzie: România nu e stat laic. Iar Crin nu mai e ce-a fost.
România este un stat cu o identitate religioasă clară, cu o implicare asumată a Bisericii în treburile publice, cu finanțare masivă din bugetul statului și cu o populație majoritar credincioasă. Nu e nimic greșit în asta, atâta timp cât recunoaștem realitatea. Dar să (re)vii în anul 2025 și să susții, senin, că România e „stat laic”, înseamnă fie că te-ai deconectat complet de la ce se întâmplă în jur, fie că ai o agendă în care adevărul e facultativ.
Iar dacă acesta e nivelul analizei unui fost și actual prezidențiabil, începem să înțelegem de ce Crin Antonescu a ales tăcerea în ultimii ani; era, poate, cel mai coerent discurs al său.
Crin Antonescu, pentru a fi un candidat credibil la președinția României, trebuie să dovedească că posedă niște virtuți nobile, printre care meticulozitatea în documentare, onestitatea și mai ales o claritate a gândirii; claritatea gândirii sale trebuie să fie pentru candidatul Crin Antonescu o religie pe care s-o venereze, altfel va rămâne în continuare să se zbată într-o gravă și periculoasă confuzie!
Într-o Românie care are nevoie de claritate, de lideri ancorați în realitățile și valorile naționale, revenirea unui politician decorativ, aparent gata să servească interesele unei minorități etnice și politice organizate, în detrimentul majorității tăcute, nu este doar inutilă – este potențial toxică.
Crin Antonescu, candidatul UDMR la președinția României, a avut, de-a lungul anilor, ocazia de a reprezenta un proiect național serios; în schimb, a ales de prea multe ori să dispară din peisaj în momente-cheie, să negocieze în spatele ușilor închise și să tacă atunci când valorile fundamentale ale statului român erau puse sub semnul întrebării. El a fost văzut cândva ca o speranță a liberalismului românesc, un politician cu discurs, cu prezență și cu un aer de noblețe academică; însă traseul său politic s-a transformat, în timp, dintr-o promisiune într-un paradox – un crin negru, o floare aparent rară, simbol al unei nobleți pierdute, al visătorilor cu suflet întunecat, care înflorește doar în umbra eșecurilor colective. Un nume care odinioară mai provoca zvâcniri liberale prin studiourile de televiziune și cafenelele politice ale Capitalei, „Crinul” nostru național pare mai degrabă azi un ghiveci uitat pe pervazul lui Kelemen Hunor.
Crin Antonescu nu mai este simbolul unei speranțe liberale; a devenit, încet dar sigur, simbolul unei politici care renunță la principii pentru o formă elegantă de oportunism. Iar Crinul, în această nouă formă, nu mai înflorește pentru România – ci pentru cei care știu că, uneori, trădarea se poartă la rever sub formă de floare.
Un candidat la președinție propus de UDMR, deci de Viktor Orban, cel care conduce de facto formațiunea maghiară, nu poate fi bun pentru România; „n-are cum”, ca să citez un clasic în viață, și el fost candidat – interzis – la aceeași funcție în statul român.
PS Și când se va sfârși totul, crinul va rămâne tot crin. O floare. Frumoasă, sterilă, și foarte, foarte bine udată de alții.
Dar Istoria nu iartă.
