Thomas Hobbes, filozoful englez (1588–1679) care a modelat definitiv gândirea politică modernă, a înțeles mai devreme decât toți ceilalți că haosul nu este o metaforă, ci consecința firească a naturii umane. Viziunea sa era că fără un stat puternic, fără un guvern autoritar capabil să limiteze egoismul și violența, oamenii se întorc inevitabil la starea de natură: un univers al fricii, al răzbunării și al supraviețuirii brute.
„Omul este lup pentru om”, scria Hobbes. Fără o putere comună care să impună legea și să controleze natura umană egoistă — înclinată spre trufie, părtinire, răzbunare — viața devine „urâtă, brutală și scurtă”.
Leviathan, lucrarea sa fundamentală (1651), este una dintre cele mai puternice și tulburătoare construcții filozofice despre natura statului, despre legitimarea exercitării publice a puterii. Pentru a evita întoarcerea în barbarie, oamenii au inventat Leviathanul — Statul, o ființă artificială creată din oameni și pentru oameni, singura capabilă să apere binele comun împotriva intereselor private. Leviathanul nu aparține nimănui, dar toți îi aparțin lui, el este garantul ordinii, al păcii sociale, al civilizației însăși, este expresia supremă a contractului social, a ideii că statul există pentru binele tuturor, nu pentru profitul unora.
Odată învestit prin contractul social, Leviathanul devine reprezentantul suprem al tuturor, singurul care poate să-i protejeze pe oameni de ei înșiși; nimeni nu i se poate opune, pentru că toți i-au autorizat acțiunile în avans. Leviathanul se naște deci din voința oamenilor, din pactul lor comun că ordinea este preferabilă haosului, este actul suprem de civilizație politică, ideea definitorie a filosofiei lui Thomas Hobbes.
Dacă Statul e puternic, ne zdrobește, dar dacă e slab, pierim! Paul Valery
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni, 10 noiembrie 2025, un mesaj în cadrul celei de-a 33-a ediții a Topului Național al Firmelor Private din România, în care afirmă răspicat că „sectorul privat reprezintă coloana vertebrală a economiei românești”. Această declarație reprezintă însă nu doar o gafă politică imensă sau o eroare economică, ci o abdicare de la însăși ideea de stat, o renunțare la suveranitate, o capitulare morală și doctrinară în fața capitalului privat, o formă de dezertare morală din funcția prezidențială!
Mai mult, președintele României a cerut mediului privat să „suplinească statul”, adică să vină cu politici publice, cu legi gata făcute, ca și cum statul ar fi complet străin de o gândire strategică și nu ar avea capacitatea administrativă necesară pentru a transforma ideile venite din mediul privat în legi și strategii coerente!! O cerere de-a dreptul șocantă, un moment de o gravitate rară, fiindcă un președinte nu are dreptul moral — și nici cel constituțional — să decredibilizeze statul pe care îl conduce.
În schimbul acestui ‘serviciu’, președintele a promis că statul român nu va mai lua decizii fără a consulta mediul privat — nu o consultare simbolică, ci una «reală». Practic, președintele a transferat dreptul suveran de decizie al statului către grupuri de interese economice.
Statul reprezintă expresia conștiinței colective a unei națiuni, el există pentru binele comun, pentru ordinea comună, pentru a asigura suveranitatea țării și nu pentru profit; statul creează reguli, distribuie resurse, garantează siguranța, educația, sănătatea, cultura, apărarea. El nu concurează pe piață, nu vinde, nu cumpără, nu face publicitate. El doar servește. Într-un stat adevărat, privatul poate prospera doar în limitele ordinii publice și morale, în cadrul legilor create de stat. Fără stat, n-ar exista nici „sector privat” — căci doar statul dă legi, protejează proprietatea și garantează pacea socială.
A reduce statul la rolul de observator pasiv al economiei, înseamnă a desființa însuși contractul social pe care s-a clădit civilizația europeană modernă. Declarația lui Nicușor Dan nu este o neatenție, ci simptomul unei ideologii periculoase: aceea a statului minimal, a statului-slujitor, a statului subcontractor al propriilor responsabilități.
Un stat care se pleacă în fața firmelor private nu mai este stat — este o anexă a capitalului; privatul trăiește în interiorul statului, nu invers.
În plus, se ridică și întrebarea dacă privatul poate face politici publice pentru oameni și nu pentru propriul interes de afaceri, iar răspunsul este categoric: Nu! Nu pentru public, cel puțin, pentru că interesul mediului privat este profitul, nu binele comun, eficiența, nu solidaritatea, rentabilitatea, nu echitatea — și este legitim să fie așa, este legitim ca o firmă să urmărească doar profitul.
Dar nu este legitim ca statul să-și predea suveranitatea în mâinile companiilor private — cu atât mai mult cu cât privatizarea politicilor publice duce invariabil la subfinanțarea serviciilor esențiale și la dispariția siguranței sociale.
Statul nu trebuie să servească privatul, ci să-l reglementeze, nu trebuie să-l glorifice, ci să-l disciplineze, nu să-l lase să facă politici publice, ci să-i traseze limite. În absența statului, privatul nu poate exista.
Mediul privat, reprezentat de firme mari și angajatori, are niște interese foarte bine definite și legitime pentru ei, iar în contextul în care primesc undă verde pentru a face legile în statul român, aceste interese vor duce la sabotarea sectorului public, practic competitorul direct de pe piață, cu efecte devastatoare asupra populației.
Sectorul privat nu are și nu va avea niciodată interese publice. O companie nu are conștiință, ea are acționari, spre deosebire de stat, care are cetățeni; ea nu urmărește dreptatea socială, ci profitul, nu angajează pentru că iubește oamenii, ci pentru că are nevoie de forță de muncă! Forța de muncă este pentru companii un cost, nu o valoare umană; iar dacă este mai ieftină, devine automat ‘mai bună’. Nu contează proveniența, cultura sau integrarea — contează doar costul.”
Sectorul privat produce bunuri, dar nu creează solidaritate, produce servicii, dar nu apără suveranitatea. Când firmele conduc lumea, oamenii nu mai contează — de fiecare dată când corporațiile au preluat controlul, istoria a sfârșit în dezastru social.
România, în cazul în care olimpicul la matematică de la Cotroceni nu știa, nu este vreo corporație înregistrată la Registrul Comerțului, nu este un S.A., un holding de investiții sau vreun start-up!! Un președinte care gândește astfel nu mai conduce un stat — ci administrează o corporație.
Nicușor Dan nu pare să fi fost informat de consilierii săi că fișa postului prezidențial nu-i permite să facă declarații care slăbesc încrederea în stat sau legitimitatea acestuia. România nu este o piață, nu este o firmă, ci o națiune. Iar o națiune nu se conduce cu bilanțuri contabile, ci cu viziune, cu demnitate, cu dreptate și cu suflet.
Menirea statului nu este să îngenuncheze în fața capitalului privat, ci să slujească poporul. Iar a spune că sectorul privat este „coloana vertebrală a economiei românești” înseamnă, de fapt, a spune că statul este o povară — iar societatea românească nu poate fi redusă la interesul mediului de afaceri.
Moartea Leviathanului
Deși Leviathanul, în viziunea lui Hobbes, este un stat puternic, cu autoritate aproape absolută, el nu este un stat totalitar. Puterea lui există numai în vederea păcii și a garantării siguranței; oamenii au libertatea de a face tot ceea ce nu este interzis explicit prin lege.
Hobbes ne avertizează însă asupra pericolului suprem: moartea Leviathanului. Atunci când cetățenii își pierd încrederea în instituții, când puterea publică este discreditată, când legile devin simple convenții economice, Leviathanul — cel care dă sens ideii de comunitate — moare. Iar odată cu el moare și ordinea, iar instinctele, lăcomia și forța brută ies la suprafață.
În această logică, a afirma astăzi că „sectorul privat este coloana vertebrală a economiei” echivalează cu o execuție metafizică a Leviathanului. Căci nu piața, ci statul este coloana vertebrală a unei națiuni. Printr-o astfel de declarație iresponsabilă, președintele nu doar greșește economic, ci ucide simbolic Leviathanul: ucide însăși ideea de Stat ca putere comună, ca autoritate morală, ca scut al celor slabi împotriva celor puternici.
În mesajul președintelui României, Leviathanul a fost înlocuit de contabilul-șef. Statul a devenit o firmă de consultanță care aprobă proiecte, contracte, licitații și parteneriate „public-private” — adică publicul plătește, iar privatul câștigă.
Este o inversare a sensurilor: în loc ca statul să fie coloana vertebrală a națiunii, este redus la postura slugii care ține spinarea dreaptă pentru ca antreprenorii să urce pe ea. Statul devine un subcontractor al propriei prăbușiri, un prestator de servicii ieftine pentru corporații, un supraveghetor al propriului faliment.
România S.A.
Constituția României spune limpede: „România este un stat de drept, democratic și social.” Un stat social — nu comercial, nu antreprenorial, nu sponsorizat. Statul este dator să ofere servicii publice de calitate, să reducă inegalitățile, să protejeze categoriile vulnerabile, să asigure șanse egale, să investească în educație, sănătate, infrastructură, cultură, apărare — chiar și atunci când nu e profitabil.
Iar când președintele glorifică sectorul privat, el transmite un mesaj toxic: că statul e inutil, iar poporul — o masă de clienți; că statul însuși ar fi un parazit birocratic, un apendice care trăiește pe spinarea antreprenorului.
Când președintele României confundă patria cu o întreprindere, asistăm la prăbușirea totală a rolului politic al statului. Nu este liberalism, ci nihilism economic. România nu este o firmă, o națiune nu este un acționariat, iar cetățenii nu sunt „resurse umane”, ci oameni. O țară nu se conduce după logica profitului și nici cu tabele Excel, ci cu viziune, demnitate, dreptate și conștiință.
Nicușor Dan nu este CEO-ul României, iar un președinte care confundă patria cu o companie încetează, în chiar clipa afirmației, să mai fie președinte. Cine crede că economia se poate construi exclusiv pe interese private uită că națiunile nu se întemeiază pe profit, ci pe solidaritate.
Nicio firmă privată nu va construi un spital într-o comună săracă, unde nu există rentabilitate; niciun investitor străin nu va ridica o școală într-un sat de munte; nicio bancă nu va finanța cultura sau patrimoniul. Toate acestea le face statul — sau ar trebui să le facă. Privatul urmărește profitul, iar statul trebuie să urmărească dreptatea.
Avem în țara noastră un post privat de televiziune, numit România TV. După logica președintelui, pasul următor pare inevitabil: schimbarea numelui țării în România S.A. — statul cu acționari privați. Deocamdată e doar o metaforă, dar declarațiile lui Nicușor Dan o aduc periculos de aproape de realitate.
PS Leviathanul (ebraică: liwyatān – cel răsucit / încolăcit) apare în mitologia biblică, în Vechiul Testament (Cartea lui Iov), sub forma unui monstru marin, a unui uriaș șarpe al adâncurilor, invincibil, de neîmblânzit, creatura primordială a adâncurilor, simbolul puterii absolute.
În tradiția iudaică, el a fost creat de Dumnezeu și va fi nimicit tot de El, la „sfârșitul zilelor”. Nicio ființă omenească nu l-a ucis vreodată. Așadar, putem spera că nici Nicușor Dan nu va reuși.
