Suntem în secolul V î.Hr.; Atena și Sparta, cele două mari puteri ale Greciei sunt în război, cunoscut sub numele de Războiul Peloponesiac (431-404 î.Hr.).
Lumea greacă este divizată în două blocuri militare, în două alianțe de orașe-stat: Liga de la Delos, condusă de Atena și Liga Peloponesiacă, condusă de Sparta.
Melos, o insulă situată la nord de Creta și la 110 km est de Grecia continentală, fostă colonie a Spartei, era populată de dorieni, același grup etnic ca și spartanii (atenienii erau ionieni). Ei erau și doreau să rămână în continuare neutri în acest război, fapt de neimaginat însă pentru o Atenă pe cale să devină noul competitor, noul rival, noul Hegemon al Greciei, spre iritarea Spartei, vechiul Hegemon.
Intrată într-o logică imperială, Atena, o putere maritimă, care stăpânea deja aproape toate insulele din Marea Egee, a decis să pedepsească Melosul, singura insulă mai semnificativă pe care Atena nu o controla.
În vara anului 416 î.Hr., în timpul unui armistițiu cu Sparta, armata ateniană, transportată de 38 de nave de război, debarcă pe țărmul insulei; înainte de a porni la atac, trimite emisari la autoritățile meliene, pentru a le cere capitularea și plata unui tribut, fără a oferi nicio justificare morală pentru invazia insulei.
Guvernul Melian respinge ultimatumul; negocierile dintre emisarii atenieni și liderii melieni sunt cunoscute sub numele de Dialogul Melian.
Dialogul Melian, care reprezintă manifestarea puterii arbitrare a Atenei, s-a desfășurat în felul următor:
Atenienii: Capitulaţi sau veţi fi distruşi!
Melienii: Suntem o insulă neutră, nu un inamic, nu e nevoie să ne cuceriţi.
Atenienii: Sunteți prea mici, ca să fiți neutri! Nu putem accepta să fiţi neutri sau independenţi. Am fi percepuţi drept slabi.
Melienii: Dar nu este drept ceea ce vreți să faceți!
Atenienii: Nu vă lăsați păcăliți de cuvinte frumoase, precum dreptate, corectitudine, cinste…dacă nu aveți puterea militară să le susțineți, degeaba, sunt vorbe goale. Dreptatea nu există decât între egali! Iar voi sunteți mult mai slabi decât noi!
Melienii: Dacă ne atacaţi, alte state vor reacţiona, simţindu-se, la rândul lor, ameninţate.
Atenienii: Puţin probabil să se întâmple. Mai curând lipsa noastră de acţiune ar putea să le îndemne să acţioneze. Dacă vă supunem, vom descuraja viitoare rebeliuni.
Melienii: E ruşinos şi laş să ne supunem fără luptă.
Atenienii: Doar dacă te supui unui adversar în faţa căruia există o şansă. Nu e ruşinos să faci acest lucru în faţa cuiva cu mult superior, cum este Atena.
Melienii: Chiar dacă e aşa, vom regreta dacă nu vom încerca.
Atenienii: Este o abordare emoţională şi fără viziune; dacă veți pierde, ceea ce e mai mult ca sigur, veți regreta amarnic prostia făcută.
Melienii: În încercarea noastră vom avea sprijinul zeilor.
Atenienii: Zeii nu vor interveni. Este în ordinea naturală a lucrurilor ca cel puternic să îl domine pe cel slab! Cel puternic impune tot ceea ce poate, iar cel slab suferă tot ceea ce trebuie.
Melienii: Sparta, ruda noastră (Melos era o fostă colonie spartană devenită independentă), va veni sigur în ajutorul nostru.
Atenienii: Sparta nu va risca acest lucru; avem o forţă navală mai puternică şi voi nu sunteţi atât de importanţi pentru ei. Nu sperați deci în ajutorul Spartei, căci nu este în interesul ei să vă ajute, iar spartanii sunt foarte buni în a-și urmări propriul lor interes! Speranța este un prost sfătuitor!
Conflictul dintre Atena și Melos are un sfârșit catastrofal pentru locuitorii insulei rebele: orașul, vechi de peste 700 de ani, este ras de pe fața pământului, toți bărbații în stare să poarte arme sunt uciși, toate femeile și copiii sunt luați în sclavie.
Dialogul Melian reprezintă un capitol din Istoria Războiului Peloponesiac, o imensă operă scrisă de Tucidide, care este implicat direct în evenimentele pe care le relatează, este martor ocular la multe dintre acestea.
Dialogul Melian este studiat în prezent în toate școlile serioase de științe politice și militare din întreaga lume, el constituind un îndreptar al diplomației de forță, cea în care moralitatea este o ficţiune, iar cel mai puternic are toate drepturile.
Istoria Războiului Peloponesiac este o operă colosală, o achiziție pentru eternitate, reprezintă Biblia gândirii strategice, a formării unui conducător, a unui om de stat care aspiră la responsabilități importante, a unui Președinte de Țară!
Tucidide (460-390 î.Hr.) a fost un politician, filozof, profesor de retorică și de gândire strategică, istoric și general al armatei ateniene; alături de Hobbes și de Machiavelli, el este considerat părintele realismului politic occidental.
În cartea sa Societatea Deschisă și Dușmanii ei, Karl Popper îl numește pe Tucidide cel mai mare istoric care a trăit vreodată pe pământ!
Un bărbat de stat, un adevărat Șef de Stat este acela care știe să evite inevitabilul!
În momentul în care Ucraina a decis să părăsească statutul de neutralitate și să adere la o alianță militară – NATO – îndreptată împotriva Rusiei, Zelenski, dacă l-ar fi citit pe Tucidide ar fi știut că se va produce un lucru inevitabil care ține de necesitate, de legitatea istorică și anume că Rusia (Atena) va invada Ucraina (Melosul)!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski ar fi știut că, deși avea dreptatea de partea lui și ar fi trebuit să poată să facă ce dorește cu Ucraina, care-i încredințase destinul ei, dreptatea nu există decât între egali! Iar egalii nu sunt decât doi: America (Sparta) și Rusia (Atena)!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski ar fi înțeles pe deplin că Ucraina (Melosul) este o țară prea mare, prea puternică, prea bogată și prea aproape de Rusia (Atena) pentru a i se permite să facă parte din NATO (Liga Peloponesiacă), adică dintr-un bloc militar condus de America (Sparta).
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski nu ar mai fi sperat într-un ajutor fără de sfârșit din partea Americii (Spartei) sau a NATO (Liga Peloponesiacă).
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski ar fi avut și acum o țară mare, neciuntită teritorial (nu că ar fi meritat), cu zeci de mii de tineri soldați ucraineni încă în viață și nu prin cimitire sau spitale, o Ucraină neutră, liberă și puternică!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski ar fi știut că războiul este un pedagog dur, aspru, cu care ar fi bine să nu ai de-a face!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Zelenski ar fi putut fi un adevărat Șef de Stat!
Dar Zelenski nu va fi niciodată un adevărat Șef de Stat, deoarece el nu l-a citit și deci nu l-a înțeles pe Tucidide.
Războiul Peloponesiac este singurul exemplu cunoscut în care Istoria nu a fost scrisă de învingători. Atenienii au pierdut. Însă lumea nu a încetat niciodată să citească relatarea meticuloasă, rațională a lui Tucidide, care studiază cauzele și efectele, strategiile și procesul de luare a deciziilor, brutalitatea umană și capacitatea oamenilor de a greși.
PS Un viitor (posibil, dar improbabil) Președinte al României, Călin Georgescu, susține că este posibil (dar și probabil) ca Țării noastre să-i fie mai bine dacă ar ieși din cea mai puternică alianță militară din lume, al cărui membru este, din NATO!
Călin Georgescu, dacă l-ar fi citit pe Tucidide, s-ar fi ferit ca de foc ca măcar să pomenească de acest lucru, darmite să-l repete din nou și din nou; s-ar fi ferit ca de…dracu’!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Călin Georgescu ar fi știut că România este prea mică, mult prea mică și prea aproape de Atena (Rusia) ca să fie neutră…ca să i se permită un drept al ei natural, să fie o Țară Neutră! Spre deosebire de Elveția (o țară mică și ea), Țara Neutră prin excelență, România nu are nici poziția geostrategică, nici armata, nici pregătirea de război și nici industria de război a Elveției!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Călin Georgescu ar fi înțeles că unei națiuni mici i se poate contesta în orice moment existența, că o națiune mică poate să dispară și ea e conștientă de asta!
Dacă l-ar fi citit pe Tucidide, Călin Georgescu nu ne-ar mai fi agasat atât cu ieșirea României din NATO!
Dar el nu l-a citit pe Tucidide…
