IMG 4441

NUMELE LUI ESTE GEORGE SIMION

NUMELE LUI ESTE GEORGE SIMION

Există o adevărată întrecere între distinșii noștri politicieni, acum, când mai sunt doar puține zile până la alegerile prezidențiale, care constă în a critica un om, în a-l ataca, în a ostraciza un candidat la Președinția României, pentru un fapt stupefiant; acesta este acuzat că, deoarece are interdicție de intrare în două state vecine, el nu ar putea fi un bun Președinte al României!

Într-adevăr, acest candidat nu ar fi un bun Președinte al României; el nu este potrivit nici măcar de candidat la Președinția României!

Dar, totuși…să auzi din gura unor politicieni români o astfel de acuzație, este încă o dovadă de infantilism politic, încă o dovadă că suntem conduși într-adevăr de niște lilliputani politici!

Pentru că:

Unul dintre aceste două state, cel mai puternic, este dușmanul de moarte al României, începând din momentul constituirii lui ca stat și până în prezent! Niciun alt stat de pe pământ nu are în componența lui mai mult teritoriu românesc, smuls prin încălcarea suveranității noastre naționale, niciun alt stat de pe pământ nu s-a comportat mai urât cu militarii români, cu poporul român, cu etnicii români care trăiesc în interiorul granițelor sale, niciun alt popor nu ne disprețuiește pe noi, Românii, mai mult; capre – acesta este cuvântul prin care ei ne numesc, disprețuitor și umilitor! Nu trebuie uitată intenția, tentativa acestui stat dușman de a revendica întreaga Basarabie, nu numai partea de sud și cea de nord! Acest stat poartă numele de Ucraina, și dacă prezidențiabilul român l-a supărat, el trebuie lăudat și apărat, nu atacat!

Al doilea stat nu este un stat decât datorită incapacității naturale a conducătorilor noștri politici de tip lilliputan, care, în 35 de ani, n-au fost capabili s-o aducă acasă pe fiica României, Basarabia! Dar în schimb, o numesc într-un mod rușinos pentru niște români Statul Republica Moldova, un stat ai cărui conducători, basarabeni rusificați sau etnici ruși nu au dorit și nu doresc revenirea la patria mamă. Dacă pe aceștia i-a supărat prezidențiabilul român, bine a făcut, el trebuie lăudat și apărat, nu acuzat!

PS Pe drumul pe care-l fac de ani de zile spre Tg Jiu, vedeam, în urmă cu mulți ani scris, pe marginea lui, cu litere de-o șchioapă, Basarabia e România! Nu știam atunci cine face acest lucru, dar simțeam o bucurie în suflet, o mândrie că mai sunt încă Români care nu permit să se aștearnă praful peste această problemă nerezolvată de lilliputanii noștri politici. Pentru că neafirmarea unui drept, duce la căderea lui în uitare!

Am aflat după un timp cine era autorul acestor mesaje; el este unul și același cu candidatul la Președinția României, care îi supără pe dușmanii Țării noastre!

Și pentru acest lucru el trebuie lăudat, apărat și decorat, nu acuzat!

Numele lui este George Simion!

Lasă-mi un comentariu! 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top