Africa. Africa ecuatorială. Ciad, unul dintre cele mai izolate locuri din lume, datorită distanței mari față de ocean și climatului preponderent deșertic, mai este cunoscut și sub numele de „Inima moartă a Africii”; pe teritoriul lui se află a doua cea mai mare întindere de apă de pe continentul negru, lacul Ciad, de la care și-a luat numele. Având capitala la N’Djamena și o populație cât a României, Ciadul este o țară preponderent islamică, dar creștinismul este și el bine reprezentat, aprox. 40% din populație, jumătate catolici și jumătate protestanți.
Deși pare greu de crezut, între România și această țară africană există o asemănare frapantă: steagul țării noastre, adoptat imediat după Revoluția din 1989, seamănă izbitor cu cel al Ciadului!
Ambele țări au drapelul național format din trei benzi verticale egale: albastru, galben și roșu, cu albastru la hampă, fără nicio diferență vizibilă cu ochiul liber, fapt pentru care, de 35 de ani Ciadul se plânge că România i-a „copiat”, i-a „furat” practic acest simbol național major, considerând că „e confuzant” ca o țară europeană să aibă steagul identic cu una africană (așa cum rezultă și din imagine, fiind greu de spus care steag este al Ciadului și care al României).
Drapelul Ciadului postcolonial a fost adoptat oficial pe 6 noiembrie 1959, cu puțin timp înainte ca țara să-și declare independența față de Franța (11 august 1960).
Semnificația culorilor este următoarea:
• Albastru – cerul și speranța,
• Galben – soarele și deșertul din nordul țării,
• Roșu – sângele vărsat pentru independență și unitatea națională.
Drapelul României postcomuniste în forma sa actuală a fost adoptat oficial la 35 de ani după cel al Ciadului!! Astfel, prin Constituția din 8 decembrie 1991 se specifică că drapelul nostru național este tricolor vertical, cu albastru lângă lance, urmat de galben și roșu, dar detaliile oficiale (nuanțele exacte ale culorilor și proporțiile 2:3) sunt stabilite abia prin Legea nr. 75/1994!
Semnificația culorilor este următoarea:
• Albastru – Moldova,
• Galben – Țara Românească,
• Roșu – Transilvania.
Politicienii români erau la curent cu faptul că, prin eliminarea stemei Republicii Socialiste România, au obținut practic drapelul Ciadului, dar nu le-a păsat câtuși de puțin; președinții Franței, François Mitterrand (1981–1995) și Jacques Chirac (1995–2007) au încercat în repetate rânduri, în zadar, să-i convingă să renunţe la idee, însă conducătorii tinerei democrații române au dat dovadă de o încăpățânare demnă de scopuri mai bune; guvernul condus de Petre Roman era concentrat pe lucruri mult mai practice, cum ar fi importul de portocale, banane, cafea sau alte produse „exotice” considerate obiecte de lux în anii ’80, dar care deveniseră simbolice pentru trecerea de la austeritatea ceaușistă la promisiunea unei vieți normale și reprezentau atunci libertatea și abundența pentru români; astfel, el nu a avut timp să se preocupe de probleme „minore”, cum ar fi drapelul României, simbolul național suprem.
„Existau lucruri mult mai importante care ne interesau în acea vreme”, a spus Ion Iliescu, primul preşedinte al României democratice,.
Din nefericire pentru statul african, nu există nicio lege internațională care să interzică ca două țări să aibă steaguri identice sau asemănătoare – ONU nu impune standarde de unicitate vizuală pentru drapele – deci nu poate cere legal schimbarea.
Protestele africanilor nu au avut succes până în prezent, dar, din fericire de data aceasta pentru cetățenii Ciadului, asemănările dintre România și țara lor se opresc aici, ele nu se extind asupra modului în care conducătorii lor politici înțeleg ce înseamnă demnitatea și mândria națională; din acest punct de vedere, diferența dintre statul saharian și cel est-european este abisală, nu atât economică sau geopolitică, cât pur și simplu morală.
Un singur exemplu consider că e suficient pentru a demonstra că politicienii africani fac parte din specia vertebrata, iar cei mioritici aparțin, cu unele excepții notabile, speciei invertebrata.
Lecția de Demnitate
Donald Trump, președintele Americii, a decis miercuri, 4 iunie 2025, să interzică intrarea în Statele Unite a cetățenilor din 12 țări, dintre care șapte sunt africane, inclusiv Ciad, pentru a „proteja” țara de „teroriștii străini”; oficial, măsura a fost cosmetizată sub forma preocupărilor legate de securitatea națională și nerespectarea reglementărilor privind depășirea termenelor de viză.
A doua zi, joi, 5 iunie 2025, a venit și răspunsul promt al preşedintelui Ciadului, Mahamat Idriss Déby Itno, care a anunțat că „suspendă emiterea de vize cetăţenilor Statelor Unite ale Americii”, conform principiului reciprocităţii: ”Ciadul nu are nici avioane de oferit şi nici miliarde de dolari de dat, însă Ciad are demnitatea şi mândria sa”!
Ciadul este prima țară africană care ripostează, considerând măsura luată de americani nedemnă de un parteneriat egal, o nedreptate, o discriminare, o jignire, un afront de neiertat față de cetățenii săi; a fost nevoie doar de puțină coloană vertebrală, lucru care, se pare, lipsește complet din trusa de caracter a politicienilor români actuali.
Prin contrast, atunci când Statele Unite au anunțat că România rămâne din nou în afara programului Visa Waiver, deci fără eliminarea vizelor pentru cetățenii români pe care o așteptăm de decenii, mormolocii din politica românească au clipit din ochi, au înghițit în sec și au dat aprobator din cap, ca niște secretari obedienți de partid de pe vremea când Washingtonul era doar o reverență ideologică în fața Moscovei. Au reacționat? Da. Dar cu tăcere, cu promisiuni sterile și postări vagi pe Facebook despre „parteneriate strategice”; nicio poziție fermă, niciun protest diplomatic, nicio suspendare de cooperare simbolică, niciun gest de demnitate națională. De impunerea unor vize de intrare în România pentru cetățenii americani în condiții de reciprocitate nici vorbă, doar acea tăcere umedă și servilă a clasei noastre politice conducătoare — o colecție de vertebrata defectus care nu știe să spună „nu” nici când e scuipată în față, care așteaptă o mângâiere pe creștet de la Washington pentru că a tăcut frumos.
Politicienii din N’Djamena au lideri care își apără cetățenii, noi avem la București o invertebrata politică, adică acea specie unică în ecosistemul democratic global care trăiește din aplauzele străinătății și din frica de a nu deranja, specie pentru care demnitatea națională valorează atât de puțin încât nici măcar nu o mai revendică!
Poporul român ar fi trebuit să-i pensioneze la alegerile din 2024 pe acești invertebrata latini și să înceapă, în sfârșit, să-și aleagă oameni care nu se înmoaie atunci când este vorba de interesul național! N-a făcut-o, iar acum este pe marginea prăpastiei economice, financiare, militare, existențiale chiar, în forma pe care a cunoscut-o în ultimele opt decenii!
Trump vs. Țiriac
La sfârșitul lui mai 2025, guvernul Qatarului a oferit un cadou Statelor Unite sub forma unuiavion Boeing 747, evaluat la 400 de milioane de dolari, echipat cu interioare luxoase, dormitoare, săli de conferințe și zone de relaxare, pentru a fi utilizat ca Air Force One, în timpul mandatului președintelui Donald Trump; avionul este second hand, el fiind folosit anterior de familia regală a emiratului.
Miliardarul american a acceptat pe loc avionul primit gratuit – la care face aluzie președintele Ciadului – dar, se pare că de data aceasta a făcut o afacere neinspirată; nu atât pentru că adaptarea avionului la standardele Air Force One implică costuri suplimentare de peste 400 de milioane de dolari, nu atât pentru că experții în aviație au avertizat că transformarea completă a avionului pentru a îndeplini cerințele de securitate și comunicații ale unui avion prezidențial ar putea dura câțiva ani, posibil depășind durata mandatului actual al președintelui Trump, ci mai ales pentru că unii congresmeni americani și-au exprimat îngrijorarea legată de posibile încălcări ale Constituției SUA, în special a clauzei care interzice oficialilor federali să accepte cadouri de la guverne străine fără aprobarea Congresului! Situația este în prezent subiect de dezbatere intensă în SUA, implicând aspecte legale, etice, financiare și de securitate națională.
Cu siguranță că altfel ar fi stat lucrurile dacă SUA l-ar fi avut ca președinte pe Ion Țiriac, om de afaceri, bancher, vizionar, fost sportiv de elită!
Iată ce declara miliardarul român în urmă cu câțiva ani: „Un profesor de economie m-a învățat odată să nu accept nimic gratis! Așa că eu nu am luat și nu voi lua nimic pe gratis niciodată în viața mea. Dacă ceva e pe gratis, înseamnă că nu valorează nimic”!
Dacă Ion Țiriac ar fi fost președintele Americii, niciun stat nu și-ar fi permis să-i ofere avioane de lux drept „cadou”, pentru că ar fi știut răspunsul dinainte: „Mulțumim, dar ne descurcăm singuri.” Românul probabil că ar fi zâmbit ironic și ar fi declinat oferta elegant, dar categoric, deoarece pentru el, un stat puternic nu cere, nu acceptă și nu se înclină în fața cadourilor cu fundiță diplomatică, un președinte nu se urcă niciodată într-un avion plătit de o altă țară, un conducător adevărat își păstrează demnitatea. Pentru Țiriac un astfel de gest ar fi părut o favoare mascată, un act de umilință politico-economică, fie el și justificat logistic sau strategic, iar demnitatea nu se negociază nici la sol, nici la 10.000 de metri altitudine.
E posibil ca Administrației americane să-i lipsească totuși, pe lângă multe alte lucruri, ceva esențial: un bun profesor de economie.
PS În cazul în care Qatarul dorea să ofere gratuit și complet dezinteresat o astfel de aeronavă, destinația normală și corectă ar fi fost Palatul Cotroceni!
