A fi moral înseamnă să alegi să faci tu însuți ceea ce gândești că toți oamenii ar trebui să facă în locul tău.
A fi etic înseamnă să gândești corect: ceea ce gândești și decizi să fie în folosul oamenilor, să conducă la o viață bună, la o viață demnă.
Etica este o disciplină de viață autoimpusă; termenul provine din éthos, care înseamnă caracter — iar caracterul presupune responsabilitate, discernământ și un minim respect pentru adevăr.
Declarația care a prăbușit un mit
„Miniștrii acestui guvern, ca în toate guvernele, sunt propuneri ale partidelor politice care fac parte din arcul guvernamental și, deci, și domnul Moșteanu este o propunere a unui partid politic. Eu am încercat în toată această perioadă să nu lucrez cu CV-uri, să nu lucrez cu diplome, să nu mă duc să văd ce au absolvit miniștrii, ci am încercat să lucrez cu miniștrii în funcție…”
Dacă Ilie Bolojan i-ar fi găsit deja în funcție pe acești miniștri — dacă ar fi preluat un guvern existent, o arhitectură deja construită — poate, poate, cuvintele lui ar fi avut o urmă de sens.
Dar nu i-a găsit în funcție. I-a primit, i-a acceptat, i-a validat. Puterea de a-i respinge exista, puterea de a cere alte propuneri exista, puterea de a-și apăra propriile principii exista. Și totuși, n-a folosit-o. În loc de criterii, a folosit comoditatea, în loc de rigoare, a folosit obediența, în loc de etică, a folosit… neglijența deliberată.
Așadar, afirmația lui Bolojan nu numai că este lipsită de sens, dar reprezintă un atentat la inteligența oamenilor pe care îi guvernează.
Ilie Bolojan și-a construit întreaga carieră publică pe un concept simplu, repetat obsesiv: meritocrație. Disciplina muncii, rigoare, profesionalism. „La mine nu merge cu pile, la mine nu merge cu nepotisme, la mine merg doar competența și munca.” Asta era legenda. În momentul în care a ajuns premier, această legendă a devenit însă hârtia pe care chiar el avea să o rupă primul.
Când profesionalismul devine opțional
Faptul că Bolojan a declarat, senin, fără să clipească, că nu l-au interesat diplomele, CV-urile sau activitatea anterioară a miniștrilor nu este doar o abdicare de la tot ceea ce a susținut vreodată — este o formă de auto-desființare. Un premier care afirmă că în guvernul său pot intra oameni fără verificarea competențelor este un premier care renunță la însăși ideea de guvernare. A numi miniștri fără să verifici trecutul lor profesional înseamnă să spui țării: „România poate fi condusă de oricine. Importante sunt combinațiile, nu criteriile.” Este exact opusul meritocrației care l-a consacrat, pe care a predicat-o public timp de peste 15 ani.
Învestirea într-o funcție publică supremă — ministru al României — presupune două obligații sacre:
• competență verificată;
• caracter verificat.
Bolojan a renunțat la amândouă.
Premierul care și-a pus reputația la dispoziția partidelor
În momentul în care un prim-ministru acceptă miniștri ca pe niște colete trimise din sedii de partid, fără a-i evalua, fără a le analiza performanțele, el nu mai este premierul unei națiuni — devine șoferul unei dubițe politice. Bolojan a fost numit tocmai pentru rigoarea și intransigența lui, pentru reputația sa de om exigent, inflexibil, fixist în privința criteriilor de selecție. Iar el, la primul test real, a predat această reputație partidelor, ca pe un card de acces la autoritate: „Luați, băgați-i voi. Nu-i verific. Am încredere în voi, merg pe mâna voastră.”
Așa cade un mit. Nu era obligat să accepte toate propunerile, nu era obligat să tacă, nu era obligat să devină notarul ambițiilor altora. Dar a acceptat, a semnat, a girat cu numele lui. Și, în politica reală, asta se numește complicitate.
Etica nu este negociabilă. Dar Bolojan a negociat-o
Un premier are o responsabilitate supremă: să nu pună România în mâinile unor oameni nepregătiți sau compromiși. Asta nu este o chestiune de orgoliu, ci de etică publică. Etica nu este un ornament, nu este o poză motivațională, nu este un slogan de campanie; ea este fundația pe care stă un stat funcțional, fără de care acesta se prăbușește.
Iar când premierul însuși spune că nu a verificat nimic, că nu l-a interesat trecutul, nici pregătirea profesională, nici traseul administrativ, nici moralitatea, când spune că nu a cerut dovezi ale competenței viitorilor miniștri — el dinamitează această fundație. Pentru că dacă premierul nu cere standarde înalte, atunci nimeni nu le mai cere; dacă premierul nu pune criterii profesionale, atunci ele devin ficțiuni. Dacă premierul renunță la etică, dacă etica ajunge să nu mai fie cu adevărat relevantă, atunci statul renunță la caracter.
Diplomele sunt necesare, CV-urile sunt necesare, dar nu sunt suficiente; pentru că un om cu diplome, dar fără caracter, este un pericol public, iar un om care minte pentru a accede într-o funcție publică nu este moral; dacă nu este moral, nu are un comportament etic, ceea ce înseamnă, fără echivoc, că nu are caracter. A verifica pe cineva din punct de vedere etic, înseamnă a verifica dacă acea persoană are caracter.
Ilie Bolojan s-a prezentat drept chirurgul care urma să opereze o Românie bolnavă, dar primele sale gesturi au fost exact ale medicului care intră în sala de operație cu un bisturiu ruginit și cu o echipă formată din rudele asistentei.
Nu a selectat performanță, nu a selectat valori, nu a selectat integritate, a selectat… liniștea partidelor. A ales să nu deranjeze, a ales să nu întrebe. Ori, un premier care nu întreabă este un premier care nu conduce, este un premier care doar execută.
Etica lui Bolojan? O ficțiune frumoasă
Când un politician predică meritocrația timp de 15 ani și o abandonează în primele luni de guvernare, nu asistăm la o evoluție, ci la o demascare.
Bolojan nu a greșit accidental, nu a greșit din neatenție — a renunțat deliberat la propriile sale criterii, doar pentru a menține coaliția mulțumită.
Întrebarea nu mai este: „Sunt miniștrii competenți?”
Întrebarea este: „Ce mai reprezintă Ilie Bolojan, dacă renunță la tot ceea ce l-a definit?”
Etica este testul suprem al unui lider, iar Bolojan, la primul său mare examen, l-a picat.
Devastator, definitiv și ireparabil.
PS. Recomandare de carte: „Viața bună – o introducere în etică”, de Cristian Iftode.
Culturii române i-a luat sute de ani să aibă cartea de etică pe care o avem acum în mâini, cartea de filosofie morală contemporană, care face dreptate, dar mai ales bine, anticului din noi. (Constantin Vică)
