(scenariu satiric de teatru politic radiofonic)

Iunie, 2025. Prima zi a scurtei vizite de lucru pe care președintele SUA o întreprinde în România, în cadrul unui turneu mai larg privind țările flancului estic al NATO, o zonă supusă unui război hibrid din ce în ce mai agresiv din partea Rusiei.

Palatul Suter, cea mai exclusivistă bijuterie hotelieră din București, a fost ales pentru acest popas pe plaiurile mioritice, cele 14 camere Deluxe și 3 apartamente fiind ocupate în întregime de suita prezidențială; Susie Wiles nu a trebuit să piardă prea mult timp cu alegerea locației, Palatul Suter fiind singurul din România inclus în topul hotelurilor de lux elaborat de revista americană Conde Nast Traveler.

Deasupra unei mese de marmură albă pe care tronează un cheeseburger dublu rece și telecomanda televizorului, atârnă un minunat candelabru de cristal Murano.

Ora 22:15. Obosit după un zbor lung, presărat cu turbulențe aeriene termice, mai ales deasupra teritoriului Franței, Donald Trump stă tolănit în fotoliul confortabil din fața televizorului și privește la Benjamin Netanyahu care anunță că armata israeliană va intra în următoarele zile cu toată forţa în Fâşia Gaza şi nu vede niciun scenariu în care Israelul să înceteze războiul până când teritoriul palestinian nu va fi cucerit și Hamasul distrus pentru totdeauna; brusc, pe ecran apare o reclamă și o voce caldă, duioasă, aproape maternă, pe un fundal liniștitor, spune: 

“Copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală.”!

[Un mesaj aparent inocent, emoționant, dar în realitate profund iresponsabil, ideologic și complet rupt de realitate. O afirmație care, în numele unei false empatii, face praf logica, bunul-simț și chiar dreptul real al acestor copii la o educație potrivită. O reclamă în aparență de necontestat, dar care, în esență, este o minciună periculoasă, o formă de cancer ideologic care distruge în tăcere exact ceea ce ține o societate în picioare: meritocrația, standardele și realitatea. Iar realitatea nu este niciodată discriminatorie; este doar onestă!

Copiii cu dizabilități au aceleași drepturi la educație ca toți ceilalți, dar pentru a înflori cu adevărat, ei au nevoie de mai mult decât o bancă într-o sală de clasă obișnuită — au nevoie de sprijin specializat, de cadre pregătite să le înțeleagă ritmul, de oameni care să le vadă potențialul dincolo de limitări. Integrarea lor în școlile de masă, fără resurse adecvate, nu înseamnă incluziune, ci abandon subtil; căci fără ajutorul potrivit, școala devine un loc al frustrării, nu al cunoașterii.

Să înveți „în orice școală” nu e un drept absolut. Nu poți forța orice copil, cu orice tip de dizabilitate, să învețe într-un mediu care nu îl poate sprijini, doar ca să bifezi o lozincă de tip „incluziune pentru toți”. Este o formă de cinism ambalat în activism, care face rău ambelor părți:

– Copilul cu nevoi speciale e pus într-un sistem care nu îl înțelege, nu îl poate susține și uneori chiar îl izolează mai tare.

– Restul clasei devine o victimă colaterală a unui experiment educațional care ignoră complet performanța, ritmul, și exigențele reale ale actului de predare.

Mergând pe această logică a echității și a incluziunii, următorii pași care ar fi:

Să cerem admiterea automată la Medicină pentru oricine are un vis, indiferent de capacități?

Să promovăm toți elevii pentru că „au dreptul să nu fie excluși”?

Să ignorăm orice diferență, ca să ne închinăm la idolul egalității forțate?

Nu! Educația trebuie să rămână domeniul meritului, adaptării realiste și al sprijinului onest, nu al sloganurilor utopice. 

Să ceri ca „toți copiii cu dizabilități să învețe în orice școală” e la fel de absurd ca a cere ca orice om să poată pilota un avion „pentru că are dreptul să zboare”.

Nu oricine poate învăța oriunde. Și nici nu trebuie.]

DONALD TRUMP (ridicând o sprânceană periculos):

What the hell is this? Who paid for this garbage? Ridicol, asta e propagandă progresistă. Susie, sună-l pe tipul ăla ciudat cu matematica…primarul… președintele… cum îl cheamă? Nicușor!

Susie Wiles, șefa de cabinet, o femeie puternică în vârstă de 68 de ani, formează rapid numărul. La celălalt capăt al firului, în palatul Cotroceni, răspunde răspunde  Nicușor Dan, vizibil emoționat și palid.

NICUȘOR:

Good evening, mister president. E o onoare să vă…

TRUMP (tăios):

Listen, Nick. Just saw a commercial. Copiii cu dizabilități… să învețe în orice școală normală? Asta nu e educație. E haos. E un slogan marxist ambalat frumos. Tu permiți să fie difuzat așa ceva pe un post de televiziune național?

NICUȘOR (ezitând):

Domnule Trump, este o campanie susținută de societatea civilă. Promovează incluziunea. E un mesaj… uman.

TRUMP (râzând disprețuitor):

Uman? E o prostie, Nick. E un atac împotriva rațiunii. Bullsheet. În America aveam aceeași mizerie la Harvard; în numele umanității, al „diversității”, al „echității”, candidați de top, geniali, în special asiatici, cu rezultate excepționale, erau respinși sistematic pentru că erau prea mulți, iar în locul lor erau admiși studenți mai slab pregătiți, dar „subreprezentați” numeric din punct de al rasei. Justificarea era aceeași: „echitate”, „includere”, „repararea inegalităților istorice”.

Am pus capăt. Curtea Supremă, prin decizia definitivă pe care a adoptat-o în iunie 2023, a spus ceea ce era evident: „Gata cu porcăria asta, meritul trebuie să primeze. Orice sistem care inversează acest principiu – fie la admiterea într-o universitate, fie la distribuția într-o școală – nu e just, e corupt ideologic.

Ar trebui să faci și tu la fel.

NICUȘOR (ușor încurcat):

Dar…mister president, nu pot interveni direct în conținutul editorial. Avem un organism autonom, Consiliul Național al Audovizualului, știți…CNA-ul!

TRUMP (exploziv):

CNA-ul?! Horsesheet! Încă un eșec birocratic. Desființează-l. Gone. Nuked. Și scoate reclama asta idioată și nocivă, fă-o pierdută! Spune-i totodată Mădălinei Turza, femeia aia care, după cum tocmai m-a informat Billy Clinton, șeful centralei mele CIA din București, în calitatea pe care o avea pe-atunci de președinte al unui ONG, intitulat pompos Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), este autoarea introducerii acestei campanii în Codul Național al Audiovizualului, pentru ca apoi reclama să fie difuzată pe toate posturile naționale de televiziune și radio din România începând cu 14 iulie 2019, spune-i deci acelei femei că poate vinde săpun, nu ideologie. 

By the way, am informații că voi, românii ați fi totuși un popor de oameni deștepți, destupați la minte; chiar am cunoscut pe unul de-al vostru, Eugen Șerbănescu, fost consul general al României la Los Angeles și New York! A very nice guy, cult, prezentabil deștept, un bun scriitor, diplomat! Secret Service m-a informat că tocmai ce și-a lansat în volum piesa de teatru „A doua scrisoare pierdută” (sau „Trenul togolez nu oprește la Paris”), o comedie post-caragialiană în patru acte, care urmărește noile destine ale clasicelor personaje, începând chiar din momentul căderii cortinei la „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale. Bravo lui! Știu că era proiectul lui de suflet, la care ținea enorm de mult! Am dat ordin să fie tradusă imediat în engleza americană și să se pună în scenă, începând din toamna asta, pe Broadway. Ești invitatul meu la premieră, Nick, poți veni cu cine vrei, am cele mai bune locuri! Make America Great Again!

Așa că spune-mi, Nick, la vremea respectivă, în 2019, chiar nu s-a opus nimeni din România la ideea asta imbecilă, cum că copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală obișnuită, sunteți un popor chiar așa de spălat pe creier?

NICUȘOR (puțin timorat):

Mister president…

TRUMP:

Call me Donald, Nick, we’re both presidents, thank God!

NICUȘOR (trăgând puternic aer în piept):

Donald, as a matter of fact, a fost cineva atunci care s-a împotrivit acestei idei maligne, însuși ministrul Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, o profesionistă, o doamnă a politicii românești admirabilă, din toate punctele de vedere! Ea a combătut cu tărie viziunea progresistă asupra educației incluzive, susținând cu tărie o abordare tradițională a sistemului educațional românesc.

Unfortunatly, acea femeie, Mădălina Turza, în februarie 2019, a reclamat-o la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), iar acesta i-a dat dreptate, astfel că reclama a trecut nestingherită mai departe!

TRUMP (roșu de furie):

CNCD?! Another bullsheet! Un bastion al progresismului, al corectitudinii politice, al acestei ideologii toxice pe care trebuie s-o eradicăm o dată pentru totdeauna! 

Nick, ascultă-mă, eu sunt cel mai bine informat om de pe pământ, tehnica pe care o am eu n-o are nimeni, nici măcar Xi, președintele Chinei; poate doar Bibi să se mai apropie de mine în această domeniu. CNCD-ul este o instituție 100% antiromână! Desființeaz-o imediat, dacă vrei ca poporul român, adică nucleul în jurul căruia s-a constituit națiunea ta să mai poată trăi liber în țara lui; dacă vrei ca România să mai aibă coloană vertebrală, scapă de ăștia.

(Pauză. Oftat adânc.)

NICUȘOR (încurcat, aproape disperat):

Înțeleg, Donald, dar… o să fie foarte greu, pentru că acest CNCD, o autoritate de stat autonomă sub control parlamentar, este condus neîntrerupt din anul 2005 de Csaba Asztalos, un ungur cu dublă cetățenie, maghiară și română, fost membru UDMR, ales și reales de mai multe ori, ceea ce îl face cel mai longeviv președinte al instituției; maghiarii se vor opune cu vehemență desființării ei, deoarece ei afirmă încontinuu că în România sunt discriminați de către noi. De fapt, adevărul este că în 2016 a fost inițiat în Parlamentul României un proiect de lege pentru desființarea CNCD, dar acesta a fost respins, cu largul sprijin al UDMR.

TRUMP:

Nick, my friend, ascultă-mă bine: ești un om serios, inteligent, poate cel mai inteligent președinte de țară din lume, după mine, of course: dacă faci tot ceea ce am discutat cu tine acum, ceea ce oricum e în interesul țării tale, elimin vizele pentru toți românii. Vei fi erou național. Vrei asta, nu-i așa?

NICUȘOR (încordat):

Fără vize…? Adică… românii pot merge în SUA fără nicio formalitate?

TRUMP (calm și rece):

Exact. Fără cozi. Fără programări la ambasadă. Nada! Dar reclama dispare acum. La fel CNA-ul și CNCD-ul. Gone. Lost. Tu ce alegi, meritocrație sau mediocritate?

[Pauză. Nicușor oftează adânc.]

NICUȘOR (răgușit):

Bine… am înțeles. Reclama dispare de mâine. CNA-ul și CNCD-ul…vorbesc cu premierul și le desființăm prin ordonanță de urgență. Rapid.

TRUMP (zâmbind larg):

Așa te vreau! Vezi? Asta înseamnă leadership adevărat.

[Trump se așază confortabil pe fotoliu, cere încă un cheeseburger dublu și închide televizorul, zâmbind satisfăcut.]

TRUMP (pentru el însuși):

România, frumoasa mea! O reclamă pierdută, două instituții dăunătoare dispărute, un pas mic pentru Nicușor, dar mare pentru normalitate!

[Din dormitorul imensului apartament prezidențial, se aude o voce catifelată:

Melania: Darling, vino până aici, please!

Donald: Melania, sunt foarte obosit după zborul ăsta lung de la Washington, nu pot face ceea ce-mi ceri!

Melania: Dar, darling, nu e deloc ceea ce crezi; vreau doar să-mi spui părerea ta despre Melania: The Audiobook, memoriile mele pe care tocmai ce le-am lansat și care sunt narate integral de o replică generată cu inteligența artificială a propriei mele voci! Sunt prima Primă doamnă a Americii care face asta, e o premieră mondială, I swear!

Please, darling, come to me, NOW!

Donald Trump se ridică anevoie și se îndreaptă cu pași leneși spere dormitor; încă o zi obișnuită din viața unui președinte la Casa Albă se încheie cu bine.

PS Suter Palace Heritage Hotel Boutique, 5 stele, pe scurt Palatul Suter, este un imobil din București, construit în perioada 1902-1906, în stil neoclasic cu influențe brâncovenești, de arhitectul german Adolf Suter, un apropiat al regelui Carol I al României. În 1940, imobilul a fost cumpărat de un bancher, care l-a făcut cadou amantei; după scurt timp, clădirea a fost naționalizată de comuniștii veniți la putere și transformată în sediu al Partidului și chiar centru de coordonare a operațiunilor locale ale KGB (Comitetul pentru Securitatea Statului), serviciul secret sovietic, înființat la 13 martie 1954.

Retrocedat proprietarilor de drept, a fost renovat și transformat în hotel de lux, exclusivist, de 5 stele. 

Palatul Suter conține unul dintre cele mai mari candelabre de cristal Murano din lume, lung de patru etaje; aici s-au cazat, de-a lungul timpului, mai multe personalități, printre care Beyonce, Deep Purple, Enrique Iglesias.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!