Pe 31 martie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea comunală prin care Bucureştiul a fost declarat „Comuna urbană a judeţului Ilfov”, condusă de un primar şi de consiliul comunal.
Cel care avea să devină primul primar ales din istoria Bucureștiului a fost generalul Barbu Vlădoianu, fost ministru al Apărării Naţionale, mâna dreaptă a domnitorului. De-atunci și până în prezent, la conducerea Capitalei s-au succedat 82 de primari aleși.
Există imagini care spun mai mult decât o mie de cuvinte și există altele care nu spun nimic — dar spun totul despre cel care le-a ales.
Fotografia lui Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei ținând în brațe o pisică blândă și pufoasă, într-o lumină caldă, face parte din cea de-a doua categorie. Ea nu transmite viziune, autoritate, forță sau hotărâre, așa cum ar trebui – ci doar moliciune, domesticire și o tentativă stângace de „umanizare” electorală.
Primăria Generală a Capitalei este una dintre cele mai mari și mai importante instituții ale statului român — un veritabil stat în stat și nu o grădiniță de blănoase, nu o curte cu flori și pisici. Aici se intersectează infrastructura, diplomația, cultura, politica și imaginea națională, aici sunt situate toate ambasadele țărilor lumii, aici se gestionează miliarde, se aprobă planuri urbanistice, se hotărăsc destine economice și culturale. Aici se discută, într-un fel sau altul și imaginea României, pentru că Bucureștiul este vitrina țării, iar vitrina nu se dă pe mâna cuiva care ține în brațe o pisică, ci pe mâna unui om puternic, care știe să țină capitala în frâu.
Când Bucureștiul avea primari adevărați
Cu siguranţă, mulţi dintre noi ne-am imaginat cum ar arăta oraşul nostru dacă ar avea în frunte un primar bun, care să ţină la urbe și la cetățenii ei. Ei bine, un astfel de edil a existat în Bucureşti. Numele lui: Dem. I. Dobrescu sau Demetru Ion Dobrescu, pe numele complet. Primar al Capitalei între 1929 şi 1934, Dobrescu a fost atât de bun încât a intrat în folclor. I s-au dedicat poezii şi cântece, scriitori, istorici, medici, pictori sau pur şi simplu oameni de rând s-au înclinat în faţa realizărilor sale.
Dem I. Dobrescu (1869-1948), avocat (doctorat la Paris în 1894), decan al Baroului din București, președinte al Uniunii Avocaților din România, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, a devenit primar general al Capitalei pe 5 februarie 1929, zi care a reprezentat începutul celei mai fericite perioade din istoria Capitalei, din punct de vedere edilitar. Avea vârsta de 60 de ani, iar prim-ministru era liderul ţărănist Iuliu Maniu.
Fiind convins de faptul că românii nu pot fi urniți din făgașul rutinei și prejudecăților decât prin entuziasm sau frică, Dobrescu a a întrebuinţat cum a ştiut el mai bine aceste pârghii, astfel încât a obţinut sprijinul nesperat şi neaşteptat al tuturor cetăţenilor.
Într-un moment în care se discuta intens despre mutarea capitalei României la Brașov, Dobrescu a început să redeseneze orașul, ridicând Bucureștiul la rang de capitală europeană. În doar câțiva ani, a construit zeci de kilometri de bulevarde, a introdus sistematizarea modernă a orașului, a plantat mii de arbori, a adus apă curentă în cartierele sărace, a eliminat numeroase străzi de pământ şi a adus civilizaţia în suburbii; s-au executat ample lucrări edilitare de pavaj, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci.
Purta personal negocieri pentru a obţine terenurile care stăteau în calea planurilor sale edilitare, era nelipsit de la demolări şi exproprieri, fiind capabil de decizii rapide, supraveghea lucrările executate de oamenii primăriei şi nu ezita să pună mâna pe târnăcop şi pe lopată, de unde și porecla sa, transformată în renume, de Primarul-Târnăcop.
Dobrescu mergea zilnic pe jos prin oraș, verifica lucrările, îi certa pe ingineri, îi dădea afară pe leneși. În inspecțiile pe care le făcea personal pe șantiere, prin mahalale sau pe marile bulevarde aflate în construcție, adesea își făcea apariția călare, un gest simbolic în epoca interbelică, semnul unei autorități ferme, active, aproape militare. Era supranumit „primarul de fier”, era un om de decizie, nu un om cu pisici, nu un om de poză.
Un oraş trebuie să fie un muzeu de estetică, obişnuia să spună Dem I. Dobrescu, motiv pentru care a alungat toţi vânzătorii ambulanţi de pe străzile oraşului, potrivit ideii “totul în interior, nimic pe stradă”.
A primit multe terenuri ca donaţie din partea oamenilor, pentru că a ştiut să le explice în ce fel acţiunile lui sunt destinate să le îmbunătățească viaţa; o femeie săracă din Calea Văcăreşti, după ce i-a oferit gratuit 200 metri pătraţi, i-a spus, privindu-l drept în ochi: «Domnule primar, taie în carne vie şi fă frumos».
Datorită viziunii urbanistice a lui Dem I. Dobrescu, în urma amplelor operațiuni de modernizare întreprinse de el, Bucureştiul a căpătat denumirea de “Micul Paris”.
Dem. I. Dobrescu a înţeles că, dacă vrea să fie de folos urbei şi oamenilor ei, trebuie să elimine orice urmă de politicianism din viaţa primăriei.
“Politicianismul este o activitate politică orientată spre realizarea unor interese meschine personale, de grup sau de partid; activitate politică bazată pe practici imorale şi demagogice”.Dem I. Dobrescu
Din păcate, acum aproape 100 de ani lucrurile stăteau la fel ca și astăzi, din punct de vedere politic, etic și moral, astfel că termenul de meritocraţie nu exista în vocabularul politicienilor români.
Instalarea lui Dobrescu în funcţia de primar a dat naştere instantaneu la un val de proteste şi critici din partea opoziţiei; cei mai înverşunaţi adversari ai săi au fost, bineînțeles, liberalii (cine alții?), care îl numeau “un individ odios şi totalmente incapabil”, care l-au vânat permanent și nu i-au recunoscut niciodată meritele.
Odată cu căderea guvernului național-țărănesc și venirea la putere a liberalilor conduși de I.G. Duca, una dintre primele măsuri luate de noua putere a fost să se debaraseze de Dem I. Dobrescu, care li se părea mult prea popular. El a fost suspendat din funcţie în 13 noiembrie 1933, dar, spre surprinderea noilor guvernanți liberali, oamenii au ieşit pe străzi să protesteze într-un număr imens, siderați de această decizie. Din tot Bucureştiul, dar şi de la bucureşteni din străinătate a sosit un val de telegrame de susţinere pentru primarul suspendat; Constantin Nottara, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Nicolae Iorga, oameni politici importanți ai vremii îi iau apărarea lui Dobrescu şi se arată indignaţi de suspendarea celui pe care îl numesc “cel mai bun primar pe care l-a avut vreodată Capitala”. Graţie reacției opiniei publice, Dem I. Dobrescu a fost repus în funcţie la 26 noiembrie 1933.
După asasinarea lui I.G. Duca la 30 decembrie 1933 de către cei trei legionari (Nicadorii), regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru pe Gheorghe Tătărăscu, care, la 18 ianuarie 1934, printr-un act rușinos și laș, l-a concediat definitiv pe primarul Dem I. Dobrescu.
Atât în disputele pe care le-a avut cu adversarii politici, cât și în perioada de suspendare, Dem I. Dobrescu a avut parte de o susţinere de care nu s-a bucurat nici un alt primar, în toată istoria Bucureştiului. Până şi marele Nicolae Iorga, om greu de convins şi impresionat, şi-a scos pălăria în faţa lui Dem I. Dobrescu.
Nicolae Iorga: Oriunde vezi în Bucureşti străzi largi, pieţe, scuaruri, aspecte urbanistice moderne şi pline de gust, îţi vine pe buze numele lui Dobrescu.
N.D. Cocea: În 4 ani a făcut ce alţii nu au făcut în 40!
Tudor Arghezi: A fost odată o uliţă lungă, întortocheată şi neînchipuit de murdară… Calea Văcăreşti. Un singur om şi-a permis curajul revoluţionar să transforme brusc şi radical teritoriul damnat, Demetru Ion Dobrescu.
Mihail Sorbu: A tuns gunoaiele, a ras maidanele, a tăiat pretutindeni artere noi şi civilizate. Trebuie permanentizat la conducerea destinelor Capitalei!
„Urbanismul cere o metodă logică. Este arta de a da oraşelor frumosul şi utilul necesar vieţii moderne. Bucureştiul este capitala ţării celei mai bogate, celei mai mari şi cu locuitorii cei mai dotaţi din aceste părţi de lume. Ţara românească poate şi deci trebuie să atragă Orientul balcanic prin strălucirea culturii şi artei sale, pe care trebue să o reprezinte capitala sa. O capitală este chiar ţara”. Dem. I. Dobrescu
De la Primarul-Târnăcop la Primarul-Pisică
Minte ascuţită, Dem I. Dobrescu era conştient de faptul că imaginea, felul în care este perceput de oameni contează foarte mult în munca sa, drept pentru care şi-a creat o imagine de om dur, neînduplecat; pentru aceasta, a recurs la o dictatură legalitară și aparentă prin care s-a făcut temut de cetățeni.
Imaginea de om dur, sever, aprig, pentru care a luptat cel mai mare primar al Bucureștiului, contrastează în mod flagrant cu cea a candidatului liberal la Primăria Generală, Ciprian Ciucu; imaginea unui bărbat care ține în brațe o pisică e sinonimă cu „omul bun la suflet”, „cel care iubește animalele”. Nimic rău în asta, dar total greșit pentru cineva care vrea să conducă o capitală cu peste două milioane de locuitori, cu un trafic infernal, scandaluri, explozii de blocuri de locuințe, incendii de cluburi, mafii imobiliare, clanuri interlope și sindicate urbane. Un primar general trebuie să inspire putere, teamă – nu duioșie, autoritate – nu tandrețe.
Bucureștiul nu are nevoie de o pisică, ci de un leu; de un om care poate sta, metaforic vorbind, pe acoperișul Primăriei Generale și să urle peste oraș: „Aici se face ordine!” — nu „Miau!”.
Un sfat gratuit, domnule Ciprian Ciucu: renunțați la poza cu pisica din campania electorală. Nu este o glumă. Lăsați-o, eventual, pentru albumul personal, între concedii și amintiri de familie. În spațiul public, însă, ea este o catastrofă simbolică. Înlocuiți pisica cu un Ciobănesc german — un simbol al forței, al loialității, inteligenței și vigilenței.
Sau, dacă totuși nu vreți să apăreți în poze cu un câine, cel mai bun prieten al omului, deoarece sunteți iubitor de pisici, faceți o poză cu un cal – un cal de rasă, ca cel pe care umbla primarul Dobrescu când inspecta orașul călare. Nu cu pisica în brațe.
Altfel, riscați ca electoratul bucureștean, deja confuz, să creadă că prin acea poză doriți să transmiteți un mesaj voalat contracandidaților, și anume că în campanie, „le veți arăta pisica”. Și atunci, nu doar imaginea dumneavoastră, ci și prestigiul Capitalei, vor toarce lamentabil la unison. Iar Bucureștiul nu are nevoie de așa ceva.
Are nevoie de ordine, disciplină, viziune, și un primar care nu toarce. Un „primar de fier”!
PS „O capitală reprezintă geniul naţional al unei ţări, în civilizaţie, în ştiinţă şi în artă.” Dem. I. Dobrescu
